Mihaela Chis - Chis Mihaela

SCA Chiș Mihaela și Asociații a obținut sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate de maxim interes în domeniul dreptului medical

Mihaela Chis — Thu, 16 Apr 2026 08:12:14 +0000

Personalul medical prestează un serviciu de utilitate publică, dedicat pacientului. În aceste condiții, este normal să beneficieze de aceleași condiții de muncă, de care beneficiază ceilalți prestatori ai serviciilor de utilitate publică. Limitele prestării acestui serviciu public trebuie să fie stabilite de lege. Astfel, încălcarea atribuțiilor de serviciu, de către personalul medical, ar trebui să întrunească condițiile de tipicitate ale unei infracțiuni, doar dacă se încalcă o dispoziție dintr- un act normativ cu putere de lege, cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu.

În cazul funcționarilor publici, Curtea Constituțională a adoptat această optică prin Decizia nr. 518/2017, pronunțată de Curtea Constituțională, cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 298 C. pen. și prin Decizia nr. 458/2017, pronunțată de Curtea Constituțională, cu privire la neconstituționalitate a art. 297 C. pen. Aceste aspecte urmează să fie clarificate prin sesizarea Curții Constituționale de către Curtea de Apel Oradea, la solicitarea SCA Chiș Mihaela și Asociații, cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 192 alin. (2) teza I C. pen., cu privire la sintagma „măsuri(lor) de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii”. În cazul admiterii acestei exceptii de neconstituționalitate, s-ar restrânge sfera plângerilor penale, formulate în mod abuziv.

Personalul medical ar fi sancționat penal, dacă încalcă o dispoziție legală prevăzută într-un act normativ cu putere de lege. Astfel, România s-ar alinia practicilor din Anglia și Franța cu privire la modul stabilire a răspunderii penale în materie medicală, care reprezintă sisteme de referință în materie.

Soluția a fost obținută prin participarea av. Mihaela Chiș, av. Oana Cocan și av. Ionuț Cocan.

The post SCA Chiș Mihaela și Asociații a obținut sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate de maxim interes în domeniul dreptului medical first appeared on Chis Mihaela.

Victorie pentru dreptul la sănătate și la viață

Mihaela Chis — Fri, 17 Oct 2025 14:31:26 +0000

Victorie pentru dreptul la sănătate și la viață: Curtea de Apel Cluj a obligat Casa Națională de Asigurări de Sănătate să compenseze integral un tratament prescris off-label, vital pentru un pacient oncologic.

Societatea noastră a obținut o soluție de referință în fața Curții de Apel Cluj, care a dispus, prin ordonanță președințială, obligarea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) să asigure, în regim de compensare 100%, furnizarea medicamentului Pembrolizumab, prescris off-label, pentru un pacient diagnosticat cu o afecțiune oncologică severă – carcinom de glandă corticosuprarenală și metastaze la distanță.

Medicamentul vizat nu este, în prezent, compensat pentru indicația terapeutică specifică acestei afecțiuni, fiind aprobat doar pentru alte tipuri de cancer. Cu toate acestea, medicul curant al pacientului i-a recomandat administrarea acestui tratament, iar examinările imagistice au relevat eficiența lui, în cazul pacientului. Costul unei singure administrări depășește 26.000 lei, iar tratamentul trebuie repetat la intervale de trei săptămâni. Acest cost reprezintă o povară financiară, deosebit de greu de suportat, fără sprijinul sistemului public de sănătate.

Apreciem în mod deosebit atitudinea remarcabilă a Curții de Apel Cluj în soluționarea acestei cauze. În pofida contextului procedural dificil, generat de protestul judecătorilor, instanța a manifestat intenție sporită față de această situație. Curtea a stabilit termenul de soluționare la doar trei zile de la înregistrarea cererii și a pronunțat hotărârea fără citarea părților. Această conduită reflectă angajamentul profund al judecătorului față de dreptul la viață și la tratament al pacienților și, deopotrivă, denotă profesionalism, integritate și devotament față de drepturile fundamentale ale omului.

Prin hotărârea pronunțată, instanța a reafirmat principiul fundamental al dreptului la sănătate și la viață, a oferit pacientului o șansă reală de supraviețuire și confirmat rolul activ al justiției în protejarea drepturilor fundamentale ale omului.

Decizia Curții de Apel creează un precedent relevant în materia compensării medicamentelor neincluse în listele standard CNAS. Soluția demonstrează că instanțele pot interveni atunci când inacțiunea autorităților pune în pericol viața pacienților.

Pentru clientul nostru, această soluție înseamnă o nouă șansă la viață. Pentru echipa noastră, aceasta a confirmat misiunea de a de a lupta acolo unde viața atârnă de un fir de speranță.

The post Victorie pentru dreptul la sănătate și la viață first appeared on Chis Mihaela.

Accesul la datele medicale personale ale pacientului după decesul acestuia

Mihaela Chis — Mon, 31 Mar 2025 15:45:03 +0000

Decesul este un eveniment cu implicații emoționale puternice, care produce efecte juridice în viața succesorilor. Drepturile sau obligațiile lui de cuius pot fi îndeplinite de către moștenitori. Dreptul de a accesa informația medicală a defunctului se înscrie printre drepturile care pot fi executate de către succesori.

Art. 24 din Legea nr. 46/2003, recunoaște dreptul de acces al pacientului la informația medicală, în mod nemijlocit, pe durata vieții acestuia sau după decesul acestuia, prin intermediul succesorilor care dețin certificat calitate de moștenitor. Acesta face obiectul analizei din prezentul articol unde dezbatem chestiunea accesului moștenitorilor la documentele medicale după decesul pacientului.

Pacientul, pe timpul vieții acestuia, poate desemna o persoană care beneficiază de acces la informațiile medicale care îl privesc. Acest acord trebuie să fie consemnat într-o anexă la foaia de observația clinică generală. În acest condiții, persoana desemnată poate intra în posesia documentelor medicale, pe baza unei simple solicitări adresate unității medicale prin care invocă dreptul de comunicare a înscrisurilor medicale, fără alte formalități suplimentare.

În cazul în care pacientul a decedat, fără a desemna o persoană care să poată exercita dreptul de a accesa înscrisurile medicale, legiuitorul prezumă existența acestui consimțământ în favoarea succesorilor defunctului. Legiuitorul prezumă că acest drept se transmite succesorilor, raportat la imposibilitatea pacientului de a-și exprima consimțământul. Transmiterea acestui drept de la defunct către succesori reiese din posibilitatea accesării înscrisurilor medicale, pe baza certificatului calitate de moștenitor. Astfel, moștenitorii pot exercita dreptul pacientului de a accesa înscrisurile medicale, pe baza certificatului care atestă calitatea de moștenitor.

Dreptul la secretul informației medicale al pacientului nu este un drept absolut. Acesta trebuie conjugat cu celelalte drepturi recunoscute pacientului, cum este dreptul de a accesa informația medicală. Exercitarea acestui drept de către succesori, după decesul pacientului, nu îngrădește dreptul la secretul informației medicale deoarece succesori pot dobândi, la rândul lor, și dreptul la secretul informației medicale care a aparținut defunctului. Astfel, prezentarea certificatului care atestă calitatea de moștenitori justifică îndreptățirea acestora de a solicita înscrisurile medicale, dar și obligația medicului sau a unității medicale de a preda aceste înscrisuri medicale.

The post Accesul la datele medicale personale ale pacientului după decesul acestuia first appeared on Chis Mihaela.

Renumărarea voturilor dispusă de Curtea Constituțională a României: „malpraxis instituțional” sau premisele unei fraude electorale!?

Mihaela Chis — Sun, 01 Dec 2024 13:39:30 +0000

Noțiune

Noțiunea de „malpraxis” este tot mai frecvent folosită și adună tot mai mult interes. Ea nu este incidentă doar în domeniul științei medicale. Domeniul juridic se poate confrunta, în aceeași măsură, cu un act de malpraxis judiciar. Malpraxisul, definit ca o practică greșită, evocă încălcarea unei dispoziții legale sau a unei practici statornicite între părți, dar și depășirea limitelor unor drepturi ale unor persoane fizice/juridice, autorităților sau instanțelor, cu consecința încălcării drepturilor altor autorități sau persoane fizice/juridice.

În contextul zvonurilor din spațiul public, trebuie lămurit dacă Curtea Constituțională a României a săvârșit un act de malpraxis „instituțional”. Trebuie lămurit dacă Curtea Constituțională a României (CCR) avea competența de a dispune renumărarea tuturor voturilor sau dacă această măsură trebuia dispusă de către Biroului Electoral Central (BEC). Răspunsul oferă argumente nuanțate, care lasă loc unor spații de manevră.

2. Competența Constituții Constituționale a României

Curtea Constituțională a României deține prerogativa generală de a „veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României”, conform art. 146 lit. f) din Constituție și art. 37 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. În temeiul aceste dispoziții legale, CCR are aptitudinea de a solicita Biroului Electoral Central să ia măsuri pentru renumărarea tuturor voturilor, fără a-și încălca competența și fără a interveni în atribuțiile Biroului Electoral Central. Instanța constituțională are atribuții de control asupra alegerilor președințiale.

În urma administrării dovezilor și a obținerii informațiilor solicitate de la BEC (în cazul de față după parcurgerea procedurii prealabile de renumărare a voturilor), cererea formulată poate fi socotită dovedită și se poate dispune anularea alegerilor. Dacă cererea nu este dovedită, se dispune respingerea acesteia. Prin urmare, procedura de renumărare a voturilor (care stă sub semnul discuției) este doar o etapă în cadrul soluționării cererii de anulare a alegerilor. Așadar, soluția va fi pronunțată după renumărarea voturilor.

3. Problematica renumărării voturilor

Curtea Constituțională este îndreptățită să verifice dacă a fost respectată procedura de alegere a Președintelui și poate dispune efectuarea unor cercetări, prin solicitarea de la autoritățile publice a unor informații sau date, conform art. 76 din Legea nr. 47/1992. Renumărarea voturilor a fost dispusă de către Curtea Constituțională a României, ca măsură premergătoare în soluționarea cererii de anulare a alegerilor. În principiu, Curtea Constituțională era datoare să solicite BEC să ia măsurile necesare, în limita competențelor acesteia, pentru a-i furniza date sau informații cu privire la modul de desfășurare a alegerilor.

Curtea Constituțională nu putea să stabilească măsurile concrete care trebuie adoptate de către Biroului Electoral Central (BEC), cum ar fi renumărarea tuturor voturilor. Instanța constituțională trebuia să solicite BEC să ia măsuri concrete, pentru a stabili dacă au fost săvârșite erori, în limita competențelor acestei autorități stabilite de art. 17 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 370/2004. Acesta avea dreptul de a stabili măsurile concrete care trebuiau urmate pentru determinarea erorilor, măsuri care urmau să fie transmise Curții Constituționale. BEC putea dispune refacerea centralizării voturilor și refacerea rezultatului alegerilor, conform atribuțiilor acestuia.

Procedura de renumărare a voturilor nu putea fi dispusă de Curtea Constituțională, ci doar de către Biroul Electoral Central; acesta trebuia să aleagă procedura concretă de urmat, pentru determinarea erorilor în procesul electoral. Așadar, CCR nu putea dispune măsura concretă care trebuia urmată de către BEC. Măsura renumărării voturilor nu este la adăpost de erori, față de lipsa garanțiilor de transparență și corectitudine a procesului de renumărare a voturilor.

4. Concluzii

Intriga publică a fost reprezentată de posibilitatea schimbării ordinii din turul al doilea al alegerilor, care nu este viabilă și nici îngăduită de lege. În ipoteza în care se va constata că procesul de vot și de validare a acestuia a avut loc prin fraudă se va dispune anularea alegerilor și repetarea turului de scrutin după 2 (două) săptămâni de la dispunerea măsurii, conform art. 52 din Legea nr. 370/2004. Prin urmare, rezultatul renumărării voturilor nu poate conduce, în mod direct, la participarea altor candidați în al doilea tur de scrutin, fără organizarea unor noi alegeri.

De asemenea, nu orice timp de fraudă poate conduce la anularea alegerilor. Curtea Constituțională a României poate dispune anularea alegerilor doar atunci când, în urma verificărilor efectuate, constată că ordinea candidaților care pot participa în al doilea tur de scrutin este diferit sau atunci când mandatul de președinte ar fi câștigat, după al doilea tur de scrutin, de către alt candidat. Spre exemplu, Curtea Constituțională nu poate dispune anularea alegerilor atunci când un candidat, care nu ar avea posibilitatea să participe la al doilea tur de scrutin, ar urca pe altă poziție.

Măsura dispusă de Curtea Constituțională a interferat cu dreptul Biroului Electoral Central de a determina măsurile concrete care trebuiau adoptate, pentru a determina dacă au fost comise erori în procedura de centralizare a voturilor sau a rezultatului alegerilor. Rezultatul acestor măsuri concrete, adoptate de către BEC trebuiau comunicate CCR. Aceasta avea dreptul doar de a solicita informații și de obliga autoritățile să ia măsuri, fără să poată determina măsurile concrete, care puteau fi dispuse de către BEC.

Totuși, aceste măsuri sunt un indicator al faptul că CCR încearcă să își valorifice, pe deplin, competența generală, reglementată de art. 146 lit. f) din Constituția României și să reformeze sistemul de control al alegerilor electorale. Revolta poate proveni din amploarea acestei reforme, deoarece istoria a dovedit că societatea acceptă doar reforme mici.

The post Renumărarea voturilor dispusă de Curtea Constituțională a României: „malpraxis instituțional” sau premisele unei fraude electorale!? first appeared on Chis Mihaela.

Formele răspunderii civile medicale – răspundere delictuală sau răspundere contractuală?

Mihaela Chis — Tue, 26 Nov 2024 11:43:12 +0000

Introducere

Regimul juridic al răspunderii civile reprezintă un punct central în contextul răspunderii medicale. Lucrările de specialitate au reținut că această răspundere poate avea natură delictuală sau contractuală. Desigur că, de-a lungul trecerii timpului, doctrina evoluează și apar diferite concepții, care doresc să aducă elemente de noutate. În cazul răspunderii civile medicale a fost susținută teoria răspunderii civile profesionale, care nu poate fi aplicată în sistemul român, la momentul actual.

Regimul juridic al răspunderii civile a fost enunţat în lucrările de specialitate, unde s-a reţinut că aceasta poate fi (1) delictuală şi (2) contractuală. Potrivit doctrinei, răspunderea civilă delictuală reprezintă regula, iar răspunderea civilă contractuală este excepţia. Această distincție a avut ecouri și în cazul răspunderii civile medicale, semnalate pentru prima dată în afacerea Mercier, pronunțată de Curtea de Casație și Justiție Franceză. În cadrul acesteia, s-a stabilit că medicilor le revine o obligație de mijloace față de pacienți, în sensul că nu pot garanta că acesta se va vindeca.

Cele două tipuri de răspundere civilă sunt întâlnite atât în sistemul public, precum și în sectorul privat. Totuși, cele două răspunderi nu pot coexista, deoarece au izvoare diferite. Răspunderea medicală delictuală se bazează pe un fapt ilicit, pe o încălcare a legii, în timp ce răspunderea medicală contractuală își are originea în încălcarea unei obligații contractuale.

Condițiile angajării răspunderii civile

Pentru angajarea oricăreia dintre cele două tipuri de răspundere trebuie să fie îndeplinite o serie de condiții, și anume: (1) existența faptei ilicite (care poate consta în delict sau în încălcarea contractului); (2) producerea unui prejudiciu (spre exemplu: prejudiciul estetic ce rezultă din săvârșirea unui act de malpraxis prin efectuarea unei rinoplastii), (3) legătură de cauzalitate între faptul ilicit și prejudiciu (referitor la exemplul anterior, prejudiciul estetic trebuie să se producă tocmai din cauza intervenției chirurgicale de efectuare a rinoplastiei), (4) vinovăția medicului (poate să fie vorba despre culpă, imprudență, neglijență).

Răspunderea delictuală

Răspunderea civilă delictuală reprezintă regula în materie. Aceasta este frecvent întâlnită în cadrul sectorul public, în sistemele care acordă îngrijiri medicale prin asigurările sociale de sănătate. Nu sunt, totuși, excluse unitățile private care furnizează îngrijiri prin sistemele sociale de asigurări de sănătate. Această formă de responsabilitate este incidentă atunci când medicul nu își îndeplinește obligațiile care își au izvorul în lege. Spre exemplu, este incidentă în ipoteza în care medicul omite să efectueze o investigație medicală elementară, de care depinde stabilirea diagnosticului, iar ca urmare a acestei omisiuni nu este tratat diagnosticul corect incident, care produce decesul. Acest eveniment poate fi produs într-o unitate medială publică, care acordă îngrijiri prin sistemul Casei Naționale de Asigurări Sociale de Sănătate, fără a exista un contract de prestări servicii între medic, unitatea medicală și pacient.

Totuși, există situații de excepție, în care răspunderea contractuală poate fi angajată. Un astfel de exemplu îl reprezintă ipoteza în care o persoană, care nu beneficiază de asigurare de sănătate, se prezintă la Spitalul Județean de Urgență, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Între unitatea medicală și pacient se va încheia un contract. În această ipoteză va fi incidentă răspunderea civilă medicală contractuală prin prisma contractului încheiat, care materializează manifestarea de voință a părților.

Răspunderea contractuală

Răspunderea contractuală se aplică atunci când există un contract încheiat între pacient și medic sau furnizorul de servicii medicale, iar aceștia din urmă nu își îndeplinesc obligațiile care le revin. Cu titlu exemplificativ, amintim următoarele situații: executarea defectuoasă a serviciilor medicale sau neexecutarea în totalitate a obligațiilor de a asigura furnizarea îngrijirilor medicale, nerespectarea termenilor contractuali (cum ar fi omisiunea executării serviciilor medicale în interiorul termenului stabilit în contract) etc. Răspunderea civilă contractuală este frecventă în sectorul privat. Contractul de naștere, prin care se reglementează obligația de a acorda asistență medicală mamei și fătului pe durata nașterii, reprezintă cel mai cunoscut exemplu, din care decurg obligații contractuale a furnizorului serviciului și a medicului față de pacient.

Concluzii

Răspunderea civilă reprezintă regula, în timp ce răspunderea civilă contractuală rămâne o răspundere cu caracter excepțional. Ambele timpuri de răspundere au rolul de a proteja drepturile pacienților și de a responsabiliza cadrele medicale și unitățile sanitare. Răspunderea civilă delictuală este incidentă în cazurile în care nu există un contract încheiat între pacient și furnizorul de servicii medicale. Răspunderea civilă contractuală medicală își are sorgintea în neîndeplinirea obligațiilor contractuale, conduită din care decurg prejudicii.

The post Formele răspunderii civile medicale – răspundere delictuală sau răspundere contractuală? first appeared on Chis Mihaela.

INTERVIU Radiografia unei cariere. Dreptate și tratament pentru spirit

Mihaela Chis — Fri, 22 Nov 2024 13:08:21 +0000

Interviu oferit publicației „Romanian Legal Awards” de către Mihaela Chiș, Avocat Fondator „Mihaela Chiș & Asociații”

„Mi-aș dori ca fiecare tânăr să găsească harul cu care este înzestrat, să îl șlefuiască și să muncească pentru a-l valorifica. Să se lase inspirați și coordonați de modele mărețe, de maeștrii iluștri, dar să nu uite că drumul este al lor și că ei trebuie să aleagă cum vor păși pe acesta sau cum vor înfrunta piedicile.”

Reprezentați una dintre cele mai tinere societăți de avocatură din inima Clujului și v-ați luat un angajament de admirat, și anume cel de a reprezenta exclusiv Dreptul Medical. Dorim ca preț de câteva rânduri să ne întoarcem în timp, la momentul în care pasiunea pentru avocatură s-a transformat într-o decizie care vă definește viața profesională.

Într-adevăr, succesul trainic în avocatură se atinge, deseori, la vârsta maturității, după 40 de ani, și sunt tot mai aproape de acest moment, ceea ce face foarte interesantă această întoarcere în timp. Am plecat din Gherla, județul Cluj, cu visul de a face avocatură de performanță. Știam că nu este menirea mea să mă dedic divorțurilor, care reprezentau specialitatea predominantă, fără să subestimez importanța acesteia. Visam să ajung în vârful piramidei profesionale, însă realitatea mi-a depășit visul. Privind înapoi, totul a fost foarte firesc și natural. Am muncit foarte mult, dintotdeauna, și asta mi s-a părut normal să fac. M-am adaptat realității, am analizat viitorul, oamenii care mi-au ieșit în cale, și am luat decizii în funcție de preconizările formulate. Am fost trup și suflet pentru client, cu speranța de a aduce dreptatea în loc de frunte. Poate că a fost o concepție subiectivă, însă a fost un bun imbold și un factor motivant important.

„În profesia mea, excelența nu va putea fi atinsă niciodată, decât dacă este fundamentată de dorința asiduă și cotidiană de a face bine” – aceste cuvinte vă aparțin și v-au fost crez în decursul carierei. Care au fost momentele în care a trebuit să vă așezați în fața balanței și să îi analizați talerele, astfel încât binele să câștige, fără compromisuri.

Au fost multe momente de acest tip. Au fost litigii în care știam că un compromis este mai ușor decât o acțiune de ripostă, care putea lumina calea dreptății. Știam că deciziile și urmările sunt grele, că pot exista inclusiv repercusiuni personale, însă nu mi-a fost frică niciodată și am urmat dorința de a scoate adevărul la lumină. Îmi amintesc de un litigiu de la începutul carierei, unde simțeam anumite influențe. A fost greu să accept, însă realitatea bate imaginația, tot timpul. Dosarul avea nevoie de o măsură drastică, care trebuia să ridice opinia publică în picioare și care mă putea expune chiar personal. Nu am ezitat. Știam că era nevoie inclusiv de o schimbare a sistemului judiciar. Rezultatele mi-au confirmat decizia, iar astăzi mă bucur de schimbările favorabile semnificative din sistem. În pofida deficiențelor de personal, actul de justiție este mult îmbunătățit. Situația nu a fost izolată, iar realitatea cere decizii inconfortabile, din care pot decurge expuneri personale sau care pot crea disconfort, însă acestea influențează calitatea viitorului.

Chiar dacă anul 2006 a fost cel care a introdus cu adevărat dreptul medical în România, considerăm în continuare că încă sunt traversate anumite orânduiri către perfecționare prin reperarea anumitor inadvertențe existene în practica medicală actuală. Ce gând al dumneavoastră a preîntâmpinat decizia de a vă înscrie la un doctorat pe această specializare? Să fie lacunele și dorința de a oferi mai mult sistemului medical din România?

Într-adevăr, anul 2006 este cel al adoptării Legii sănătății nr. 95/2006 și al introducerii dreptului medical. Din păcate, acest act normativ este foarte tehnic, ceea ce a determinat o insuficientă asimilare în practică a normei.

Îmi amintesc perfect momentul deciziei de a urma studiile doctorale. Era 11 iunie 2020 și eram în fața unui spital alături de domnul prof. Romeo Chira, într-un moment dificil, când i-am comunicat că disfuncțiile din sistemul sanitar mă determină să urmez școala doctorală. Știam că este necesară o schimbare, pentru realizarea căreia nu întrevedeam nicio disponibilitate. Acum, după experiența acumulată, am înțeles rațiunile indisponibilității, influențate de complexitatea problemei și a dificultăților care pot fi generate de dreptul medical sau de răspunderea civilă medicală.

Această dorință de a veni în sprijinul sistemului medical, sub aspect juridic, a existat încă de la început, iar acum, pe măsura dificultăților întâmpinate, este mai puternică și mai prezentă. Sacrificiile, lăsate în urmă, pentru a aduce bunăstarea, calitatea și siguranța sistemului medical au fost numeroase.

Vezi tot articolul AICI.

The post INTERVIU Radiografia unei cariere. Dreptate și tratament pentru spirit first appeared on Chis Mihaela.

Răspunderea medicală – penală, disciplinară sau civilă

Mihaela Chis — Thu, 26 Sep 2024 20:47:18 +0000

Răspunderea medicală este reflexia nerespectării obligației de asigurare a calității și a siguranței îngrijirilor medicale acordate pacienților, dacă sunt îndeplinite mai multe condiții impuse de lege.

Medicul trebuie să îndeplinească o serie de obligații, regăsite în cuprinsul Legii nr. 95/2006. Acestea sunt: (1) obligația de informare a pacientului, (2) obligația de păstrare a secretului profesional, (3) respectarea standardelor profesionale, (4) acordarea de îngrijiri medicale cu respectarea diligențelor în materie etc.. Nerespectarea acestor obligații se circumscrie faptei ilicite, unul dintre elementele răspunderii medicale.

Răspunderea medicului va fi angajată în solidar cu răspunderea unității sanitare, în cazul anumitor forme de răspundere, când medicul nu își îndeplinește obligațiile impuse în sarcina acestuia.

Tipurile răspunderii medicale

Răspunderea medicală cunoaște 3 tipuri: (1) răspundere medicală penală; (2) răspundere medicală disciplinară și (3) răspundere medicală civilă. Fiecare formă de răspundere are propriile sale caracteristici care pot consta în termenele de prescripție diferite, natura sancțiunilor aplicate, durata procesului și late asemenea particularități. Totodată, cele 3 tipuri de răspundere pot coexista simultan, astfel că medicului îi poate fi angajată concomitent răspunderea penală cu cea disciplinară și cu cea civilă.

Răspunderea penală

Răspunderea penală este cea mai uzitată formă de răspundere din domeniul dreptului medical. Acest fapt se datorează costurilor reduse și nivelului redus de control al terminologiei medicale terminologiei medicale care este mult mai redusă și face ca litigiile din penal să fie preferate de către părțile procesului. În acest caz, trebuie să fie îndeplinite condițiile de tipicitate ale anumitor tipuri de infracțiuni, cum ar fi ucidere din culpă, vătămare corporală sau alte infracțiuni aflate în legătură cu activitatea medicală prestată.

Termenul de prescripție în cazul acestor infracțiuni, pentru tragerea la răspundere penală diferă, în funcție de infracțiune săvârșită. De exemplu, în cazul uciderii din culpă în cadrul exercitării profesiei de medic, termenul de prescripție este de 8 ani, care se calculează de la data săvârșirii faptei prejudiciabile. Sancțiunile aplicabile în cazul angajării acestei răspunderi pot fi: pedepse privative de libertate, amenzi penale, confiscarea bunurilor și altele.

Răspunderea disciplinară

Răspunderea medicală disciplinară este frecvent întâlnită în practică și este legată cu modul de exercitare a atribuțiilor la locul de muncă. În acest caz, faptele săvârșite trebuie să îndeplinească cerințele abaterilor disciplinare, care pot consta în comportament inadecvat, relație necorespunzătoare cu clienții/ colegii/ pacienții sau alte asemenea. Termenul de prescripție pentru acest tip de răspundere este de 6 luni, care se calculează de la data săvârșirii faptei. Printre sancțiunile care pot fi aplicate se numără retrogradarea, mustrarea, interzicerea exercitării profesiei temporar.

Răspunderea civilă

Comparativ cu răspunderea medicală penală sau disciplinară, răspunderea civilă are rol compensatoriu, adică pacientul prejudiciat sau rudele acestuia sunt despăgubiți pentru daunele produse prin conduita defectuoasă adoptată de către medic sau de către unitatea medicală. Răspunderea civilă (compensatorie) cunoaște un termen de prescripție de 3 ani. Angajarea acestei răspunderi naște o obligație de plată a unor sume de bani, cu titlu de daune morale sau materiale, care sunt suportate, în principiu, de către societatea de asigurări cu care medicul a contractat.

Concluzii

Tipurile răspundere medicală prezintă avantajele și dezavantajele, în funcție de scopul urmărit de către pacient sau de către rudele acestuia. Răspunderea penală se axează pe aplicarea unor sancțiuni cu rol coercitiv și este întinsă pe durate mai îndelungate de timp. Răspunderea disciplinară nu generează nicio obligație de plată din partea medicului sau a unități sanitare. Răspunderea civilă are rol indemnizator și generează obligații de plată în favoarea pacientului din partea persoanelor responsabile. Astfel că, răspunderea civilă oferă beneficii directe în favoarea persoanei vătămate, chiar dacă nu este la fel de populară precum răspunderea penală.

The post Răspunderea medicală – penală, disciplinară sau civilă first appeared on Chis Mihaela.

Importanța informației medicale (ii)

Mihaela Chis — Tue, 10 Sep 2024 07:24:00 +0000

1. Informația medicală

Informația medicală^[1] face parte din categoria datelor cu caracter personal. Aceasta beneficiază de un regim special și se înscrie în rândul datelor speciale cu caracter personal, conform art. 9 alin. (2) lit. h) și i) din Regulamentul (UE) 679/2016^[2]. În privința acestui tip de date este instituit un regim derogatoriu, excepțional, față de regimul juridic aplicabil celorlalte date cu caracter personal, la care face referire Regulamentul (UE) 679/2016. Tipul de date analizat este reglementat, cu precădere, în categoria situațiilor excepționale de la interdicția prelucrării acestor date. Soluția se justifică prin prisma interesului public în cazul prelucrării acestui tip de date, care reprezintă o limitare a dreptului fundamental la prelucrarea datelor cu caracter personal. Datele se stochează, inițial, fără consimțământul pacientului care este solicitat doar ulterior pentru modificarea scopului stocării, pentru ștergerea sau pentru modificarea acestora. Așadar, datele speciale cu caracter personal se includ în categoria excepțiilor de la interdicția prelucrării datelor cu caracter personal și includ orice informații prezente sau viitoare, care privesc sănătatea și integritatea fizică sau psihică a persoanei.

2. Datele speciale cu caracter personal

Datele speciale cu caracter personal sunt informații de natură medicală^[3], care permit identificarea situației medicale a unei persoane fizice determinate și furnizează indicatori asupra stării de sănătate a unei persoane, respectiv asupra elementelor privind integritatea fizică și psihică a unei persoane. Acestea permit determinarea statutului medical al unei persoane și fac parte din categoria vastă și eterogenă a datelor cu caracter personal^[4], care includ datele cu caracter personal și de altă natură, cum ar fi domiciliul, sexul, data nașterii, opinii politice și altele. Datele personale cu caracter medical permit stabilirea unui profil medical al persoanei în cauză, cum ar handicapul fizic sau psihic, caracterul imunodeprimat, în cazul pacienților cu neoplazii (cancer) sau HIV, respectiv alte asemenea informații determinante asupra situației medicale a pacientului. Prevederile art. 4 pct. 15 din Regulamentul (UE) 679/2016^[5] definesc, în mod expres, noțiunea de „date privind sănătatea”, care sunt tratate separat de datele cu caracter personal, ceea ce subliniază regimul juridic specific, alocat acestora. Informația medicală este, deopotrivă, informație cu valoare juridică. Din cuprinsul acesteia se desprinde modul în care au fost îndeplinite obligațiile părților din raportul juridic obligațional, standardele care trebuiau respectate de către părțile raportului juridic obligațional și chiar natura raporturilor dintre aceste părți, cum ar fi obligația solidară, individuală sau sub condiție.

3. Datele speciale cu caracter personal extinse

Informația medicală se extinde asupra oricărui aspect de ordin medical, care privește o persoană determinată sau determinabilă, fără a se reduce la chestiunile care țin de starea de sănătate a unei persoane. Astfel, noțiunea acoperă și elementele referitoare la conținutul, limitele, sau calitatea serviciului medical prestat. În această categorie sunt incluse orice elemente care rezultă din prestarea unui serviciu medical, indiferent de proveniența acestor date. Fac parte din datele speciale cu caracter personal orice fel de concluzii rezultate din prestarea serviciului medical. Intră în această categorie regulamentele de ordine interioară, ghidurile de practică medicală elaborate la nivelul unității medicale, condica de planificare sau alte asemenea informații extinse, care au legătură cu serviciul medical prestat în favoarea pacientului. Prin urmare, datele speciale cu caracter personal cuprind informații medicale extinse, în care sunt cuprinse toate datele aflate în legătură cu starea medicală a unei persoane și care au influențat sau puteau influența starea de sănătate a pacientului. Nu este posibilă enumerarea sau abordarea datelor care fac parte din această categorie, raportat la caracterul deosebit de variat al acestora, față de evoluția științei medicale, care poate naște alte date noi, după cum eventualele modificări legislative sunt susceptibile să introducă noi date din această categorie.

4. Identitatea medicală a persoanei

Informațiile sunt aspectele de natură obiectivă, care sunt dezvăluite de mediul înconjurător, de raporturile juridice desfășurate între anumite persoane sau de alte aspecte ale lumii exterioare. Ele se individualizează în anumite contexte, care le particularizează obiectul asupra căruia poartă. Informația este cunoaștere^[6], indiferent dacă este vorba despre cunoașterea unei persoane, cunoașterea unor fenomene sau cunoașterea lumii exterioare. Informația medicală furnizează elementele de cunoaștere ale unei persoane, prin prisma aspectelor dezvăluite de știința medicală. Informația medicală stabilește identitatea^[7] și personalitatea medicală a persoanei, componente ale elementelor personalității. Identitatea unei persoane are mai multe fațete^[8], iar informația medicală face parte din identitatea juridică și din identitatea medicală a ființei umane. Mai precis, informația medicală stabilește identitatea medicală a persoanei, care face parte din noțiunea largă de identitate juridică a persoanei și care include „(…) toate elementele personalității care sunt sau pot fi obiectul unor informații”^[9]. Acestea se referă atât la o persoană care poate fi identificată, în corelație cu celelalte date cu caracter personal (nume, prenume, domiciliu, anul nașterii), cât și la o persoană identificabilă, cum este cazul datelor medicale folosite în scop științific și de cercetare, supuse anonimizării cu privire la elementele de identificare ale persoanei (nume, prenume ș.a.m.d.), care nu permit identificarea certă a persoanei. Datele speciale cu caracter personal sunt incluse în noțiunea, mai largă^[10], de informație medicală.

Citește tot articolul Aici.

The post Importanța informației medicale (ii) first appeared on Chis Mihaela.

Importanța informației medicale (I)

Mihaela Chis — Thu, 05 Sep 2024 13:54:40 +0000

I. Introducere

1. Premise

Medicina și dreptul au fost, din toate timpurile, științe complexe. Întâlnirea acestora împovărează sarcina juristului, chemat să interpreteze și/sau să aplice dreptul în litigiile de malpraxis medical. Dificultatea este amplificată de conținutul înscrisurilor medicale care conțin, cu precădere, informații de ordin medical. Acestea sunt cuprinse, in globo, în dosarul medical al pacientului, care este alcătuit, deocamdată, dintr-o multitudine de înscrisuri. Multiplicarea acestora a influențat modificarea raporturilor dintre medic și pacient, respectiv îndepărtarea medicului de pacient sub aspectul interacțiunii fizice, care este tot mai redusă, pe fondul aplecării asupra înscrisurilor medicale, a căror importanță medicală sporește. Medicul nu mai practică medicina de la patul bolnavului, ci practică medicina în birou, pe baza înscrisurilor medicale ale pacientului, deținute de acesta sau obținute pe durata acordării asistenței medicale. Supraordonarea pacientului în raportul medical a fost favorizată de importanța înscrisurilor medicale și de valoarea juridică dobândită de acestea. Doctrina^[1] a fost preocupată de eventuala divulgare a datelor cu caracter personal din dosarul electronic de sănătate, cu omiterea importanței informației medicale, a naturii „de utilitate publică de interes național”^[2], a practicilor curente și a intereselor pacientului, sub aspectul accesului la propria informație medicală.

2. Informația medicală în dreptul român și în dreptul comparat

Situația curentă a stocării, elaborării, comunicării și a valorificării informației medicale este evidențiată într-un magistral studiu elaborat în anul 1982, cu referire la situația înscrisurilor medicale în Statele Unite ale Americii^[3]. Este de prisos să amintim decalajul temporal al celor două realități. Trebuie remarcat că importanța informației medicale a fost conștientizată peste ocean mult mai repede, după cum au fost semnalate neajunsurile ridicate de consemnarea acesteia pe suport de hârtie, care a justificat implementarea și dezvoltarea dosarului electronic de sănătate, încă din anul 1975, în Statele Unite ale Americii^[4]. În schimb, sistemele europene au remarcat neajunsurile consemnărilor scriptice, pe hârtie, de abia în secolul al XXI lea, când a fost consacrat legislativ dosarul medical (Franța, în anul 2004, prin Legea din 13 august 2004)^[5]. Anglia se confruntă, de asemenea, cu conflicte care decurg din importanța informației medicale și restrângerea accesului la aceasta^[6]. În schimb, în sistemul român a fost semnalată importanța informației medicale, prin consacrarea legislativă a dosarului electronic de sănătate, în art. 346¹-346¹² din Legea nr. 95/2006. Stocarea informațiilor medicale pe suport electronic mai este reglementată în Austria, Cipru, Finlanda, Franța și Germania^[7].

II. Imperative în gestionarea informației medicale

1. Poziționarea normativă a informației medicale la nivel european

Informația medicală face parte din categoria datelor personale cu caracter special, conform art. 9 alin. (2) lit. h) și i) din Regulamentul (UE) 679/2016^[8]. Aceasta se înscrie în rândul excepțiilor prelucrării datelor cu caracter personal din Regulamentul (UE) 679/2016 și este încadrată în categoria informațiilor de interes public, conform considerentelor 54, 65, 72, 156, 159 și art. 23 alin. 1 lit. e) din Regulamentul (UE) 679/2016. Reglementarea europeană a sinterizat opiniile doctrinare și hotărârile instanțelor europene, pronunțate în materia protecției datelor personale cu caracter special (medicale)^[9], inclusiv excepțiile de la prelucrarea acestui tip de date, dar și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească aceste situații de excepție. Regulamentul consacră o reglementare mult mai minuțioasă, chiar în raport cu abordările literaturii de specialitate. Asigurarea unui standard de calitate ridicat al serviciului public (medical) este declarat obiectiv de interes public, care poate fi realizat prin implementarea dosarului electronic de sănătate. Interesul public este enumerat, în repetate rânduri, ca fiind o excepție de la dreptul protecției datelor cu caracter personal, în cuprinsul Regulamentului (UE) 679/2016 ^[10]. Cu toate acestea, art. 23 alin. (2) din Regulament instituie o serie de obligații în sarcina statului în privința prelucrării datelor cu caracter special. Acestea au rolul unor garanții pentru respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor, care trebuie adoptate de către legiuitorul național. Scopul acestora este de a rezolva conflictul dintre interesul public în prelucrarea datelor cu caracter personal și dreptul fundamental la protecția datelor personale, recunoscut de art. 8 alin. (1) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene^[11], sau conflictul dintre dreptul la viață privată a titularului informației medicale, dreptul la sănătate și dreptul la integritate fizică, care aparțin aceluiași titular sau chiar unor titulari diferiți.

2. Reglementarea internă a informației medicale (dosarul electronic de sănătate)

În spațiul național nu au fost identificate dispoziții legale, care să respecte dispozițiile Regulamentului (UE) 679/2016 și să instituie garanții suficiente privind protecția datelor speciale cu caracter personal (informațiile medicale). Regulamentul are natura unui act de reglementare secundară la nivelul Uniunii Europene, care are aplicabilitate directă și caracter obligatoriu în dreptul intern^[12]. Prevederile acestuia pot face obiectul trimiterilor preliminare adresate CJUE, de către instanțele interne. De altfel, informația medicală, care conține date medicale cu caracter special, este lipsită de o reglementare organică, în spațiul național, în pofida obligațiilor instituite prin Regulamentul (UE) 679/2016. Singurele reglementări organice sunt regăsite în art. 346¹-346¹¹ din Legea nr. 95/2006 ^[13], care reglementează dosarul electronic de sănătate și instituie un set de garanții elementare pentru protecția datelor cu caracter personal. De exemplu, art. 346⁶ alin. (6) din Legea nr. 95/2006^[14] instituie posibilitatea pacientului de a vizualiza întregul șir de accesări al datelor sale cu caracter personal și datele persoanelor care au efectuat aceste prelucrări. În schimb, aceste dispoziții legale și garanții minime nu sunt aplicate în dreptul intern. Dosarul electronic medical nu este implementat, în spațiul național. Platforma dosarului electronic de sănătate este creată, însă nu poate fi accesată^[15], fiind lipsită de informații (conținut).

3. Reglementarea aplicabilă în practică, privind informația medicală

În prezent, nu este instituit un termen de implementare a dosarului electronic de sănătate, a cărui întocmire este obligatorie. Aceste dispoziții obligatorii din art. 346¹-346¹¹ din Legea nr. 95/2006 coexistă cu Ordinului ministrului sănătății publice și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 1.782/576/2006 ^[16], prin care se reglementează modul de manipulare a informației medicale pe suport de hârtie și, implicit, dosarul medical pe suport de hârtie. În mod optim, actul administrativ normativ enunțat trebuia să fie emis pe baza și în executarea unei legi speciale, prin care să se reglementeze situația dosarului medical pe suport de hârtie, așa cum impune art. 77 din Legea nr. 24/2000^[17]. În schimb, prin actul administrativ normativ în discuție se urmărește reglementarea modului în care sunt transmise datele medicale colectate în urma furnizării serviciului medical către Ministerul Sănătății, deși actul se aplică în practică și sub aspectul modului de ținere, operare, stocare și prelucrare a datelor speciale cu caracter personal, stocate pe suport de hârtie, în absența oricărei alte reglementări în acest sens.

Citește tot articolul Aici.

The post Importanța informației medicale (I) first appeared on Chis Mihaela.

Mihaela Chiș, avocat: „În spatele celor 15 minute de glorie sunt zile și nopți titanice muncite”

Mihaela Chis — Mon, 23 Oct 2023 08:56:19 +0000

Mihaela Chiș, avocat fondator al societății cu același nume, este printre pionerii dreptului medical în sistemul juridic de la noi din țară.

O experiență personală care a marcat-o a fost momentul cheie în care a decis să pornească pe drumul dreptului medical. Fiind conștientă de carențele domeniului, a hotârât să urmeze studii în acest sens și a început studiile doctorale. Convinsă că „munca este cheia succesului”, și-a format echipa, alături de care muncește uneori și peste 12 ore pe zi și căreia dorește să îi insufle valori în care crede cu tărie și anume: „răbdare, modestie, empatie și rezistență la efort”.

Descoperă mai multe despre dreptul medical, în interviul pe care ni l-a acordat, exclusiv pe www.thewoman.ro.

The post Mihaela Chiș, avocat: „În spatele celor 15 minute de glorie sunt zile și nopți titanice muncite” first appeared on Chis Mihaela.